– Să plecați! Să plecați de aici! Acum! s-a auzit în fața mea o voce de femeie matură, care a acoperit acordurile unei muzici clasice.
Îmi îndreptam paşii spre casă, iar lângă Mega Image-ul de la Iancului, am zărit un grup de tineri, probabil liceeni sau cel mult studenți la început de drum. Îşi aliniaseră cu timiditate instrumentele pe trotuar şi cântau fără să ceară nimic. Mi se umpluse inima de drag şi de bucurie.
– Mi-ați făcut creierii varză, continuă aprig femeia. Vă ştiu eu pe voi! Săptămâna trecută cântați acolo, peste drum, sub balconul meu! Eu stau la etajul trei şi v-am auzit.
Ceea ce dați-mi voie să vă spun că nu prea cred: este aşa o gălăgie la Iancului, atâtea claxoane şi sirene şi frâne…
Poate că bieții de ei se pregătesc pentru primele zile de şcoală. Poate că abia au sosit în București. Poate că au de plătit o chirie, o gazdă, un cămin. Poate că au de cumpărat rechizite. Poate au de cumpărat instrumente. Poate au de cumpărat …alimente sau medicamente.
– Dar ce vreți, doamnă, să facă? Să fure? le sare în apărare un poştaş. Fac şi ei ceva frumos, nu vedeți? Cântă!!
Flautul s-a oprit. Copiii sunt descumpăniți. Femeia gesticulează cu mâinile prin fața poştaşului care a îndrăznit să vorbească. Oamenii se opresc nedumeriți.
Păi, cam cât să mai stea tinerii în țara asta? Nu, nu ne mai mirăm că pleacă. Plecați! Ne doare frumosul.
Cezar deja cântă în Dublin aici.
Me, sad. Very sad 
#nedoarefrumosul
