A fost odată ca niciodată, într-o pădure oarecare, o buburuză care a întâlnit un licurici.
De fapt, nu se știe dacă buburuza a întâlnit licuriciul sau licuriciul a întâlnit buburuza, dar asta nici nu contează pentru povestea noastră. Ceea ce contează e că buburuza și licuriciul s-au îndrăgostit și au hotarat să rămână împreună pentru totdeauna.
Numai că … și-au dat seama că în pădure erau o mulțime de obstacole, lipsite de importanță pentru alții, dar care pe ei i-ar putea despărți. Cum ar fi de exemplu o crenguță, o pietricică, o frunză … Aşa că buburuza și licuriciul au hotărât să se țină tot timpul de mână pentru ca nimic să nu-i poată despărți. …. şi se plimbau împreună prin padure, ţinându-se de mână. Erau foarte fericiți.
Într-o zi, licuriciul a constatat că buburuza dispăruse. Nu știa dacă el i-a dat drumul la mână sau dacă ea i-a dat lui drumul la mână. Dar asta nici nu contează în povestea noastră, contează numai că licuriciul, singur și trist, a căutat buburuza sub fiecare frunză, sub fiecare crenguță, însă nu a găsit-o.
Licuriciul era din ce în ce mai trist și i se părea că pădurea nu mai are nici un gust, nici un sens, nici un farmec … Cum se plimba licuriciul foarte trist, s-a întâlnit cu o furnică. Licuriciul i-a povestit furnicii ce i se întâmplase, iar furnica i-a spus:
– Licuriciule, poate dacă ai străluci tare, tare, tare, buburuza te-ar vedea oricât de departe ar fi ea. Şi atunci s-ar întoarce la tine.
– Știi ce? Ai dreptate! a spus licuriciul … eram așa de trist, încât am uitat să strălucesc!
Nu uitați să străluciți pentru voi și pentru cei din jur! 💜🙏
Lacramioara OCUNSCHI
Cu această poveste am încheiat ziua de joi, citindu-i-o copilului meu de 17 ani. Haideţi să ne mai citim poveşti din când în când, indiferent de vârstă!
Și chiar de nu voi fi un far, ci o candelă, ajunge. Și chiar de nu voi fi nici candelă, tot ajunge, fiindcă m-am străduit să aprind lumina
Nicolae Titulescu
